Ghiduri practice · Îngrijirea plantelor
Tăieri în funcție de tipul plantei
Alegerea momentului optim derivă din cunoașterea profilului biologic al plantei.
Tăierea este una dintre puținele lucrări din grădină ale căror greșeli nu se văd pe loc. Foarfeca taie într-o secundă, iar răspunsul plantei vine abia la înflorirea următoare, uneori peste un an. O hortensie scurtată la momentul nepotrivit poate rămâne fără flori în anul următor; un trandafir care înflorește o singură dată poate pierde mugurii pe care și-i pregătise din vara trecută. Nu există o regulă valabilă pentru toată grădina.
De aceea nu încep cu foarfeca, ci cu privirea. Privesc planta, încerc să înțeleg ce a pregătit pentru sezonul care vine și abia apoi aleg lucrarea.
În grădinile dintre munți, vremea rescrie calendarul.
La munte, oricât de bine ai cunoaște o plantă, capriciile vremii își pun întotdeauna amprenta asupra ei. O dată scrisă în calendar nu mă obligă să ies cu foarfeca dacă lemnul este înghețat sau dacă prognoza anunță încă un val de ger. Lemnul înghețat este casant: se crapă și se rupe acolo unde ar fi trebuit doar să se taie.
Natura are propriile ei semnale, mai de încredere decât calendarul. Mulți iubitori de trandafiri așteaptă înflorirea forsiției ca să taie trandafirii: când ramurile ei se aprind în galben, mugurii trandafirilor încep adesea să se umfle. Este un indiciu, nu o garanție că înghețurile au trecut; la Bran urmăresc și prognoza.
Toamna, în schimb, las foarfeca deoparte. O tăiere târzie poate trezi lăstari noi, care nu mai apucă să se întărească până la primul ger. Fac excepție ramurile rupte, pe care nu le las să atârne peste iarnă, și cele frânte de zăpadă, pe care le curăț de îndată ce pot ajunge la ele.
Trei întrebări înainte de prima tăietură
Ce plantă este și pe ce lemn înflorește? Unele plante își pregătesc florile cu un an înainte, pe lemnul crescut vara trecută. Dacă îl tai, nu le obligi să înflorească mai mult; le iei doar florile pe care le aveau deja. Altele înfloresc pe creșterile anului, iar pentru ele o tăiere hotărâtă primăvara e aproape o invitație.
De ce tai? O ramură ruptă, un pom tânăr care își caută forma și un arbust bătrân care trebuie întinerit sunt trei lucrări diferite. Nu cer aceeași mână și nici, întotdeauna, același anotimp.
Cât trebuie să iau acum? O intervenție mică, bine aleasă, face adesea mai mult decât tunderea uniformă a întregii plante. Un arbust lăsat ani la rând în voia lui se reface mai bine în trei primăveri decât într-o singură zi: în fiecare an se scoate, de la bază, cam o treime din tulpinile cele mai bătrâne, iar tufa se înnoiește fără să rămână goală. [1]
Două feluri de a tăia
Nu orice tăietură îi spune plantei același lucru. Când tai o ramură centrală întreagă de la bază, tufa se rărește, lumina ajunge în interior, iar forma naturală rămâne. Când scurtez o ramură la jumătate, planta răspunde cu un mănunchi de lăstari noi chiar sub tăietură. Rărirea liniștește planta; scurtarea o provoacă. [1]
Când scurtez, tai deasupra unui mugur orientat spre exterior, la câțiva milimetri de el, cu tăietura ușor înclinată. Lăstarul care pornește din mugur crește atunci în afară, nu spre mijlocul tufei, unde s-ar încrucișa cu ceilalți. Un ciot lăsat prea lung se usucă și devine poartă pentru boli. [1]
Nu toate plantele se taie iarna
Sfârșitul iernii și începutul primăverii sunt momentul obișnuit pentru multe tăieri, dar nu pentru toate. Arbuștii care înfloresc devreme, precum forsiția sau liliacul, își poartă florile pe lemnul din anul trecut. Pentru ei, momentul potrivit vine imediat după înflorire, nu înainte.
Prunul, cireșul și celelalte sâmburoase se taie mai bine primăvara sau vara, pe vreme uscată, când rănile se închid repede. Tăiate iarna, rămân cu tăieturile deschise tocmai în sezonul în care boala plumbului se răspândește cel mai ușor. [2]
Unele plante plâng. Vița de vie, mesteacănul, arțarul sau nucul, tăiate când seva a pornit deja, lasă să curgă prin tăieturi picături limpezi, uneori zile întregi. De obicei, această scurgere nu le face un rău important și nu înseamnă, singură, că planta este în pericol. Momentul tăierii diferă însă între ele: vița se taie în principal în repaus, iar la arborii predispuși la scurgerea sevei aleg fereastra potrivită speciei. Tăierea viței după înfrunzire nu înlocuiește tăierea de rodire din repaus. [6][7]
Ghidurile pe categorii
Fiecare grup de plante are regulile lui, așa că le-am adunat în ghiduri separate:
Tăierea trandafirilor. Diferența dintre trandafirii de tufă, cei arbustivi și cei urcători și de ce contează dacă un trandafir înflorește o dată sau de mai multe ori pe an.
Tăierea pomilor fructiferi. Mărul și părul de o parte, prunul și celelalte sâmburoase de cealaltă. Și de ce formarea unui pom tânăr nu seamănă cu întreținerea unuia matur.
Tăierea hortensiilor. Totul începe cu specia: unele își pregătesc mugurii florali din toamnă, pe lemnul vechi, altele înfloresc pe creșterile anului.
Tăierea clematitelor. Cele trei grupe de tăiere și ce faci când eticheta s-a pierdut de mult.
Tăierea arbuștilor ornamentali. Perioada înfloririi ca prim indiciu, fără a face din el o regulă fără excepții.
Unelte și tăieturi curate
O regulă o respect peste tot: unelte curate, bine ascuțite și potrivite grosimii ramurii. O tăietură netedă, care nu strivește lemnul, contează mai mult decât viteza cu care termin tufa.
Pentru lemnul viu prefer foarfeca cu lame încrucișate, care taie ca o foarfecă de croitorie. Cea cu nicovală, cu o singură lamă care apasă pe o placă, strivește mai ușor țesuturile vii și se potrivește mai bine lemnului uscat. Pentru ramurile mai groase decât degetul mare iau foarfeca cu brațe lungi, iar dincolo de puterea ei, fierăstrăul. O foarfecă mică forțată pe o ramură groasă nu taie, ci rupe.
Când îndepărtez o ramură de pom, păstrez gulerul ramurii, acea mică umflătură de la baza ei, și nu tai lipit de trunchi. Din guler pornește țesutul care închide rana. [1]
O ramură grea nu se taie dintr-o singură mișcare. Prima tăietură se face pe dedesubt, la 30–40 de centimetri de trunchi; a doua, pe deasupra, puțin mai departe, ca ramura să cadă fără să smulgă scoarța. Abia a treia, lângă guler, este tăietura finală. [1]
Masticul și vopselele pentru răni nu mai sunt recomandate în mod obișnuit. O tăietură curată, făcută la locul potrivit, se închide singură; stratul pus peste ea poate ține umezeala și bolile înăuntru, în loc să le țină afară. [1]
Mai întâi, lemnul mort, bolnav sau rupt
Primul pas în procesul de tăiere precedă orice intenție estetică: eliminarea elementelor neviabile, precum ramurile uscate, deteriorate sau afectate de boli. După iernile cu multă zăpadă, lista este lungă, pentru că zăpada umedă frânge ramuri pe care vântul nu le-ar fi atins. Urmează ramurile care se încrucișează și se freacă una de alta: scoarța rănită este o ușă deschisă pentru boli.
Nici aici nu lucrez mecanic. Simptomele și specia pot cere un moment sau o metodă aparte. Între o plantă suspectă și una sănătoasă, lama se șterge cu alcool; altfel, foarfeca duce boala mai departe cu fiecare tăietură.
Când e mai bine să chemi pe cineva
Pentru ramurile mari sau lucrările la înălțime, ajutorul unui specialist este o alegere firească, nu o înfrângere. Scopul este ca planta să rămână sănătoasă și eu să lucrez în siguranță, nu să fac singură orice intervenție. O scară sprijinită de pom și o ramură grea care cade altfel decât ai crezut sunt o combinație pe care nu merită s-o încerci.
După tăiere
O plantă tăiată nu are nevoie automat de o porție mare de îngrășământ. Mai ales la sfârșitul verii și toamna, hrana în plus împinge lăstari moi, care intră neîntăriți în iarnă. Urmăresc cum răspunde planta și adaptez îngrijirea după specie, sol și vreme.
Răspunsul ei se citește în lăstari. Mulți lăstari drepți și viguroși, crescuți ca niște nuiele din același loc, spun că tăierea a fost prea puternică; la pomi se numesc lăstari lacomi și se răresc încă din vară. Câțiva lăstari echilibrați, bine răsfirați, spun că tăietura a fost pe măsura plantei. Așa învăț nu doar cât suportă o plantă, ci și cât îi folosește cu adevărat.
O grădină vie își refuză geometria rigidă a gardurilor tăiate la linie. Adevărata măiestrie a tăierilor constă în a interveni fără a șterge amprenta și libertatea de creștere a fiecărei plante.
Pe scurt: când tai
Repere generale, adaptate speciei, soiului, formei de conducere și vremii din grădină. Surse pentru tabel: [1]–[7].
| Plantele | Florile sau rodul apar pe | Când tai | Atenție |
|---|---|---|---|
| Forsiție, liliac | Lemn format în sezonul precedent | După înflorire | Tăierea înainte de înflorire îndepărtează mugurii florali. |
| Hydrangea paniculata și H. arborescens | Creșterile anului | La sfârșitul iernii sau începutul primăverii, fără ger puternic | Intensitatea depinde de soi și de structura tufei. |
| Hydrangea macrophylla | De regulă, lemnul anului trecut; soiurile remontante și pe lemn nou | Primăvara: florile vechi până la prima pereche de muguri sănătoși; lemnul mort după identificare | Nu scurtez uniform; pot rări la bază câteva tulpini bătrâne. |
| Trandafiri remontanți de tufă | Lăstarii noi ai sezonului | Primăvara, după gerurile puternice, când mugurii încep să crească | Tăierea principală se adaptează grupei și vigorii. |
| Trandafiri urcători remontanți | Lăstari noi pe ramurile laterale ale scheletului | Spre sfârșitul repausului, pe vreme fără ger; adaptat locului | Păstrez și conduc ramurile principale; scurtez lateralele. |
| Trandafiri cu o singură înflorire | De regulă, lăstari laterali pe lemn format anterior | După înflorire | O scurtare puternică înainte de înflorire reduce sau elimină florile. |
| Măr și păr cu coroană liberă | Formațiuni scurte de rod; unele soiuri și la vârful ramurilor | În repaus, fără ger; intervenții selective vara | Identific tipul de rodire; formele palisate au alt regim de tăiere. |
| Prun și cireș | Lemn de un an și formațiuni scurte de rod, în funcție de specie și soi | Pe vreme uscată: primăvara pentru formare; vara pentru pomi instalați | Evit tăierile iarna, pentru a limita riscul de boli, inclusiv boala plumbului. |
| Vița de vie | Lăstarii anului, porniți din mugurii coardelor de un an | Tăierea principală în repaus, de obicei spre sfârșitul iernii | Adaptez momentul la ger și soi; lucrările în verde sunt distincte. |
| Mesteacăn, arțar, nuc | Nu acesta este criteriul tăierii | Fereastra diferă după specie; frecvent după dezvoltarea frunzelor, vara | Evit intervențiile inutile. Scurgerea sevei este de obicei puțin dăunătoare. |